Vara trecută am plecat cu soția mea, Laura, într-o vacanță în Grecia. După câteva zile petrecute în locuri aglomerate, am găsit o plajă mică și liniștită, undeva pe coasta Mediteranei, ascunsă între stânci și măslini.
Era exact ce căutam.
Puțini turiști, apă limpede și aproape niciun zgomot, în afară de valuri.
Ne-am așezat prosoapele lângă un cuplu trecut de 50 de ani. După nici cinci minute ne-am dat seama că erau români.
Bărbatul, pe care îl chema Sorin, stătea cu o pălărie de paie pe cap și privea marea de parcă aștepta să iasă ceva din ea.
La un moment dat, soția lui l-a întrebat:
— Hai și tu în apă.
Sorin a clătinat hotărât din cap.
— Eu nu mai intru, Doina.
— De ce?
S-a apropiat de ea și a spus suficient de tare încât să-l aud și eu:
— Am vorbit azi-dimineață cu unul de la tavernă. Cic-ar fi văzut rechini prin zonă.
M-am uitat spre Laura și am zâmbit.
Ea mi-a șoptit:
— Te rog să nu începi.
Știa deja ce urma.
M-am întors spre Sorin.
— Rechini aici?
— Eu doar îți spun ce am auzit, mi-a răspuns. Fiecare face cum crede.
Mi s-a părut exagerat. În apă erau oameni, câțiva copii se jucau aproape de mal, iar marea părea liniștită.
Laura s-a ridicat.
— Eu intru. Vii?
Am lăsat telefoanele, portofelele și cheile mașinii în rucsacul meu, sub prosop. Recunosc că faptul că Sorin și Doina rămâneau lângă lucrurile noastre mi-a dat o oarecare siguranță.
„Sunt și români”, mi-am spus.
A fost probabil cel mai prost argument pe care îl puteam găsi.
Am intrat amândoi în apă.
După câteva minute, Laura a rămas mai aproape de mal, iar eu am înotat ceva mai în larg.
La un moment dat am văzut o umbră întunecată trecând pe sub mine.
Mi-a înghețat sângele.
M-am oprit.
Umbra s-a apropiat, iar pentru câteva secunde toate glumele mele despre Sorin mi-au revenit în minte.
Apoi a ieșit la suprafață.
Era o țestoasă.
Am început să râd singur.
Când m-am întors spre Laura, i-am strigat:
— Am găsit rechinul!
Ea mi-a făcut semn să mă întorc.
Am mai stat în apă vreo zece minute, apoi am ieșit împreună.
Și atunci mi-a dispărut zâmbetul.
Prosopul nostru era răvășit.
Rucsacul nu mai era.
M-am uitat imediat spre locul de lângă noi.
Șezlongurile lui Sorin și Doina erau goale.
Dispăruseră și ei.
Nu mai era geanta lor, pălăria lui Sorin, nimic.
Laura s-a uitat la mine.
— Radu… nu-mi spune că…
N-am răspuns.
Dar mă gândeam exact la același lucru.
Ne avertizaseră despre rechini. Rămăseseră singuri lângă lucrurile noastre. Noi intraserăm în apă, iar acum dispăruseră și ei, și rucsacul.
Părea prea evident.
Am fugit desculți până în parcare.
Mașina era încă acolo, dar cheile erau în rucsac.
La taverna de lângă plajă, proprietarul ne-a lăsat să folosim telefonul și am sunat la poliție. Tot de acolo am reușit să ne blocăm cardurile.
Când au venit agenții, le-am povestit tot.
— Deci îi suspectați pe cei doi români? m-a întrebat unul dintre ei.
— Cine altcineva? Ei erau chiar lângă lucrurile noastre.
Polițistul nu mi-a dat dreptate, dar nici nu m-a contrazis.
După declarații, ne-am întors la pensiune ajutați de proprietarul tavernei.
Eram furios.
Nu atât din cauza banilor sau a telefoanelor, cât pentru că mă simțeam prost că avusesem încredere în doi necunoscuți doar pentru că vorbeau românește.
Când am intrat în recepție, proprietara pensiunii s-a ridicat imediat.
— Domnule Radu! Vă așteptam.
Pe un fotoliu se afla rucsacul meu.
Am rămas nemișcat.
— De unde îl aveți?
— L-a adus un domn român împreună cu soția lui. A spus că este foarte important să vi-l dau.
Era Sorin.
Am deschis rucsacul.
Actele erau acolo.
Cheile mașinii.
Portofelul.
Cardurile pe care tocmai le blocasem.
Hainele.
Lipseau doar cele două telefoane și banii pe care îi aveam în numerar.
Deasupra lucrurilor se afla o foaie împăturită.
Pe ea scria:
„Ți-am spus să fii atent la rechini. — Sorin”
Sub mesaj era trecut un număr de telefon.
— A spus să-l sunați când vă întoarceți, mi-a explicat proprietara. Mi-a lăsat numărul în caz că aveți întrebări.
Nu mai înțelegeam nimic.
— Îl puteți suna dumneavoastră?
Proprietara a format numărul de pe telefonul recepției și mi-a întins receptorul.
După câteva secunde, cineva a răspuns.
— Alo?
— Sorin?
— Da.
— Sunt Radu. Ăla care râdea de rechini.
A început să râdă.
— Aaa, înotătorul!
— Ce s-a întâmplat? Cum a ajuns rucsacul meu la tine?
Tonul lui s-a schimbat.
— Imediat după ce voi ați intrat în apă, am văzut un tip care se tot învârtea pe lângă prosoape. La început am crezut că își caută locul. Apoi s-a aplecat, ți-a luat rucsacul și a plecat.
— Și tu?
— M-am dus după el.
Atunci am înțeles de ce dispăruse.
Sorin mi-a povestit că Doina, văzându-l plecând în grabă, strânsese lucrurile lor și pornise după el. Nu voia să le lase nesupravegheate.
Aproape de parcare, Sorin îl ajunsese din urmă pe hoț și începuse să strige.
Bărbatul se speriase. Deschisese rucsacul, luase repede banii și cele două telefoane, apoi aruncase restul într-un tufiș și fugise pe un scuter.
— Am vrut să vin înapoi pe plajă, mi-a spus Sorin, dar voi erați probabil deja la poliție. În portofel am găsit cartonașul pensiunii, așa că am adus rucsacul aici.
Am rămas câteva secunde fără să spun nimic.
Cu o oră înainte eram convins că omul de la celălalt șezlong mă jefuise.
În realitate, alergase după hoț ca să-mi recupereze lucrurile.
— Sorin… îmi pare rău. Când am ieșit din apă și am văzut că dispăruserăți, am fost sigur că voi ne-ați furat.
A râs.
— Și eu aș fi crezut la fel.
Am privit din nou bilețelul.
— Dar asta de ce ai scris-o? „Ți-am spus să fii atent la rechini.”
— Pentru că până la urmă n-am greșit prea tare.
— Sorine, am stat jumătate de oră în Mediterană. N-am văzut niciun rechin.
La celălalt capăt al firului s-a făcut liniște pentru o clipă.
Apoi a spus:
— Știu, Radu.
A făcut o pauză.
— Tu îi căutai în apă. Eu l-am văzut pe al vostru pe plajă.
Am râs pentru prima dată în seara aceea.
Și trebuie să recunosc că, de atunci, când merg la mare și intru în apă, nu mă mai uit doar după ce s-ar putea ascunde sub valuri.
Pentru că uneori, rechinii adevărați rămân pe uscat.
Această poveste este ficțiune inspirată din fapte reale. Numele, personajele și detaliile au fost modificate. Orice asemănare este pur întâmplătoare.
