,, Nu vă mai lăsați manipulați de alții, oricât de bune ar fi intențiile lor. Feriți-vă de oamenii bine intenționați, de făcătorii de bine cu orice preț, care vă sfătuiesc în permanență ce trebuie să faceți. Ascultați-i și mulțumiți-le, căci nu vă doresc răul, dar nu le urmați sfaturile.,,-OSHO- 20 de citate care vă vor face să vedeți viața altfel

57802

Cine a fost Osho

Chandra Mohan Jain(pe numele real) fost unul dintre cei mai controversati lideri spirituali din lume,apoi a fost numit apoi Acharya Rajneesh in anii ’60 si Bhagwan Shree Rajneesh in perioada 1970-1980. Osho s-a nascut in Kuchawada, India, la 11 decembrie 1931. Tatal său a fost negustor de haine si apartinea religiei jainiste. In 1946, Osho are experienta primului sau satori.  A absolvit Filosofia, remarcandu-se prin faptul ca starnea polemici si intrerupea cursurile. I s-a cerut sa nu mai vina la cursuri, numai la examene. La 21 de ani a sustinut ca a atins iluminarea, pe care s-a apucat apoi s-o propovaduiasca. A absolvit facultatea si masterul in Filosofie si a lucrat putin timp ca lector universitar.  Invataturile sale continua sa se bucure si astazi de succes comercial si de mare priza la public.

1.Să faci totul în mod creator, să transformi răul în bine – asta numesc eu arta de a trăi.

2. Viața nu stă undeva așteptându-te, viața ți se întâmplă.

3. Corpul nu trebuie neapărat transcens. Mai bine l-ați ajuta să funcționeze corect. Aceasta este o artă, nu o austeritate. Nu trebuie să te războiești cu corpul, ci să îl înțelegi.

4.Învață să iubești. Foarte puțini oameni știu cum să iubească. Cu toții știu că au nevoie de iubire, cu toții știu că, fără iubire, viața nu are sens, dar nu știu cum să iubească. Și nimic din ceea ce fac în numele iubirii nu este iubire, ci întotdeauna altceva, un amalgam de numeroase lucruri: gelozie, mânie, ură, posesivitate, dominație, ego. Toate aceste otrăvuri distrug adevăratul nectar.

5. În realitate nimeni nu vă poate mântui, căci nu ați comis niciun păcat. Nu aveți nevoie să fiți mântuiți.

6. Iubirea vă face lipsiți de dorințe.

7.Trăiește total, trăiește cu pasiune . . . În felul acesta, fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viață se transformă într-o înșiruire de clipe aurite. O astfel de ființă nu moare niciodată, căci atingerea ei seamănă cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbă în aur.

8.În momentul în care simți că nu mai ești dependent de nimeni, în ființă ți se instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate și tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubești. Din contră, vei cunoaște pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, și care se apropie mai degrabă de prietenie pură.

9. Fă ca râsul să fie rugăciunea ta. Râzi mai mult. Nimic nu eliberează energiile blocate mai bine ca râsul. Nimic nu te face inocent așa cum o face râsul.

10. „Eu” este fals, „tu” este fals – sunt simple concepte utile în această lume. Este dificil să te descurci în lume fără utilizarea acestor concepte. Foarte bine, folosiți-le, dar doar ca niște simple instrumente. În realitate nu există nici „eu” nici „tu”. Există doar o energie fără limite, fără hotare. Din ea ne-am născut și în ea ne vom întoarce cândva.

11. Atunci când pantofii ți se potrivesc, uiți de picioare.

12.Oriunde se întâmplă să vă aflați, acolo trebuia să ajungeți.

13.Odată ce vi se dezvăluie ceea ce sunteți, odată ce deveniți conștienți de ceea ce sunteți, cel mai mare mister al ființei este dezvăluit – acela că suntem cu toții perfecți.

14. Iisus spune undeva – unul dintre lucrurile cele mai esențiale pe care le spune – că dacă încerci să te agăți de viață, o vei pierde; iar dacă ești gata să o pierzi, o vei avea din belșug.

15. Găsește câteva momente în care nu faci decât să te delectezi. Privind copacii, fii doar privitul. Ascultând păsărele, fii doar o ureche care ascultă; lasă-le să ajungă în miezul tău cel mai adânc. Lasă cântecul lor să se răspândească în toată ființa ta. Stând pe țărmul oceanului ascultă mugetul sălbatic al valurilor, devino una cu el… fiindcă mugetul acela sălbatic al avalurilor nu are trecut, nu are viitor. Dacă poți să fii în ton cu el, vei deveni și tu un muget sălbatic. Îmbrățișează un copac și relaxează-te în îmbrățișare. Simte forma lui verde invadându-ți ființa.

16.Raiul nu este un țel; raiul este prezența din chiar această clipă. Dacă ești prezent, divinul îți stă la dispoziție. Dacă trăiești în momentul de față, ești iluminat; nu există altă iluminare.

17.E adevărat că suferința și nefericirea lumii sunt uriașe; iar în același timp, lumea e atât de frumoasă, atât de divină. De unde vine contradicția aceasta? Contradicția nu există în lumea în sine, contradicția există în mintea omului.

18.Cu toate imperfecțiunile tale, ești perfect. Dacă ești imperfect, ești perfect de imperfect – dar perfecțiunea e acolo.

19.Rugăciunea e falsă atunci când nu reprezintă decât un mijloc de a-l convinge pe Dumnezeu, de a-l seduce pe Dumnezeu, de a cere ceva – chiar dacă ceri dumnezeirea, tot înseamnă că rugăciunea ta mustește de dorință. Iar când rugăciunea e plină de dorință, ea e prea grea, nu poate avea aripi. Nu poate decât să bâjbâie în negura pâmântului; nu se poate avânta în înaltul cerului luminat de soare.

20. Nu vă mai lăsați manipulați de alții, oricât de bune ar fi intențiile lor. Feriți-vă de oamenii bine intenționați, de făcătorii de bine cu orice preț, care vă sfătuiesc în permanență ce trebuie să faceți. Ascultați-i și mulțumiți-le, căci nu vă doresc răul, dar nu le urmați sfaturile.

Distribuie pe: