De multe ori privim în jurul nostru cu un ochi critic și avem tendința să-i judecăm pe ceilalți, observând doar ceea ce fac ei greșit sau proiectând asupra lor ideile noastre eronate. Deși suntem atât de îngăduitori față de propria persoană, ne concentrăm cu ușurință pe părțile negative ale celor din jur și ale lumii. De aceea, ni se pare mereu că Universul este nedrept, că persoanele care ne înconjoară sunt pline de defecte și că nu avem niciun motiv de mulțumire și de recunoștință în viață. Dar oare lucrurile stau chiar așa?
Un cuplu proaspăt căsătorit s-a mutat într-o casă nouă, într-un orășel liniștit de provincie. Duceau o viață mulțumită, fără prea multe griji, în afara micilor treburi cotidiene. Cu toate acestea, soția nu se simțea în largul ei, pentru că nu prea avea cu cine să vorbească. Într-o dimineață, în timp ce îi pregătea soțului ei micul dejun, femeia a privit pe fereastră și a observat că vecina de alături își așeza hainele spălate pe sârmă.
– Uită-te și tu la femeia asta, îi spuse ea soțului cu un ușor dispreț. Nici măcar nu știe să spele. Hainele ei sunt cenușii, pline de pete. Nici nu cred că folosește detergent!
Bărbatul o privi zâmbind și nu spuse nimic.
De atunci, în fiecare zi, tânăra femeie privea pe fereastră, vânând momentul când vecina apărea să-și pună lucrurile la uscat. De fiecare dată, comentariile ei erau aceleași, uneori chiar mai răutăcioase.
– Nu este posibil să fii așa de neglijentă. Cum poți să-ți ții copiii și soțul îmbrăcați în hainele alea murdare? Ar trebui să-i atragă cineva atenția, spunea ea cu indignare.
Și, de fiecare dată, bărbatul ei o privea cu un zâmbet indulgent, fără să zică nimic.
După câteva săptămâni, suficiente pentru ca femeia să-și facă cea mai proastă părere posibilă despre vecină, ea și-a aruncat din nou privirea pe fereastră, în timp ce îi așeza soțului pe masă cafeaua. În secunda următoare, a rămas încremenită, cu gura căscată și aproape că a vărsat ceașca de cafea pe covor.
-Ia te uită! Nu pot să cred! Ce s-o fi întâmplat cu ea?, exclamă femeia, plină de uimire.
Rufele de pe sârmă erau perfect curate, atât de albe și de strălucitoare încât îți luau ochii.
– Dragule, privește și tu, vecina a învățat, în sfârșit, să spele. Mă întreb cum s-a întâmplat asta! îi spuse ea soțului, nedumerită.
Acesta a luat-o de mână și i-a arătat ferestrele:
– Iubito, m-am trezit devreme și am spălat geamurile, îi spuse cu același zâmbet puțin ironic, pe care îl afișa de fiecare dată când venea vorba despre acest subiect.
Abia în momentul acela, femeia a înțeles că problema nu a fost niciodată la rufele vecinilor, ci că geamurile murdare i-au schimbat total perspectiva.
Privirea noastră schimbă lumea
De multe ori vedem lucrurile din jur printr-o fereastră întunecată de prejudecăți și de critică, de așteptările noastre negative și chiar de preconcepții moștenite de la părinți și de la generațiile anterioare. De multe ori, nu „rufele” vecinilor sunt murdare, ci modul nostru de a privi lumea este alterat. Atunci când hotărâm să observăm frumusețea și lucrurile bune, totul se schimbă în jurul nostru. „Pentru cel pur, toate lucrurile sunt pure!”, spun înțelepții.