Pilda celor 4 lumânări – O pildă care îți va fi de mare ajutor toată viața

7655

Patru lumânări ardeau încetișor, și dacă ascultai cu atenție puteai chiar să le auzi vorbind :

Prima a spus :

Eu sunt ” LINIȘTEA „.
În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viața lor…Flacăra s-a micșorat din ce în ce mai mult și s-a stins .

Apoi a vorbit cea de a doua :

Eu sunt ” CREDINȚA „.
Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine și fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard. Când a terminat de vorbit, și aceasta s-a stins.

A vorbit cea de a treia :

Eu sunt „IUBIREA „, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să -i iubească chiar și pe cei mai apreciați oameni din viața lor…
O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.

Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare, și văzându-le pe cele trei stinse, a început să plângă.

Voi ar trebui să fiți mereu aprinse.

Cea de a patra lumânare i-a șoptit ușor :

Nu-ți fie frică, atât timp cât eu ard, le putem reaprinde pe celelalte.
Eu sunt ” SPERANȚA „!

Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins și pe celelalte.

Flacăra speranței să ardă mereu în sufletul tău…Pentru că tu ai o viață plină de liniște, credință și iubire!
Și mai mult de toate acestea, Mântuitorul Hristos să te binecuvânteze cu prezența sa.

Deci, nu uita că speranța noastră rămâne Dumnezeu, este învierea Domnului Hristos.
Nu vă pierdeți credința orice s-ar întampla.
Domnul să ne ajute! AMIN

Distribuie pe: